Iris este trupa romaneasca cu cele mai multe aparitii peste hotare:
1990 - Sicilia (Italia) In 1992, la concertul Iris - 15 ani, Sala Polivalenta s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei peste 8.000 de fani ce au tinut sa participe la sarbatoarea idolilor lor, dovedindu-se cel mai impunator eveniment muzical, de pana atunci, din Romania. Popularitatea grupului in anii ’90 a crescut prin concretizarea altor evenimente, amplificand mereu aureola legendara a ceea ce reprezinta IRIS pentru muzica romaneasca in constiinta atator generatii. Pe 9 februarie 1993, Iris apare la MTV Europe. Ursus Music Live a reprezentat, la Sala Polivalenta, pe data de 13 decembrie 1996, o alta dimensiune cucerita de catre membrii grupului Iris: un concert live, unde, prin conceptia spectacolului, lumini-lor, sunetului si a efectelor speciale, grupul a deschis o noua era in cariera sa. Luna Plina a insemnat, indeosebi, cucerirea unei noi generatii, demonstrand astfel ca publicul tinta al grupului ramane publicul tanar si foarte tanar, membrii grupului considerandu-se la fel. Insa fenomenul Iris nu s-a oprit aici, ci a continuat sa evolueze exponential, prezentand pe data de 17 octombrie 1997 o noua si placuta surpriza: Coca-Cola Iris 20 de Ani - aniversarea a 20 de ani de cariera muzicala, serbata printr-un eveniment muzical de exceptie, la Sala Polivalenta, din Bucuresti, concretizat intr-un album live cu titlu omonim. 20 noiembrie 1997 marcheaza prezenta grupului in deschiderea evenimentului Whitesnake - David Coverdale, prezentat la Sala Palatului. Anul 1998 marcheaza aparitia albumului Mirage:“(...) Avem de-a face cu 47 de minute de muzica-muzica, pe cinstite, parca dedicata mai curand celor apropiati. Nu am identificat nici un slagar din cele cum am fost prost obisnuiti in ultima vreme - adica ceva divertisment, ceva mistocareala, niscaiva neam prost -, dar fiecare fan al Iris -ului va gasi cate o piesa care sa-l doara. Negustori de apa vie, ce vrei ...” (Sorin Chifiriuc) In anul 1999 a fost publicat albumul Iris 2000, precedat de primul maxi-single al grupului - Casino, album ce a simbolizat continuitatea legendei Iris in noul mileniu. Confirmarea con-tinuitatii succesului formatiei nu a intarziat sa apara. Iris - Athenaeum, publicat in anul 2000, a insemnat un proiect muzical inedit, pentru piata din Romania, si un mare succes de casa. Materialul muzical a fost inregistrat intr-un spectacol fastuos, la Sala Palatului, din Bucuresti, alaturi de Symphonic Light Orchestra si invitati de prestigiu, din sfere muzicale diferite de cea abordata de catre Iris: Felicia Filip, Ionut Stefanescu, Adrian Pintea, Ovidiu Lipan “Tandarica” etc. Terenul pentru Athenaeum a fost pregatit de maxi-single-ul De Vei Pleca, realizat alaturi de soprana de prestigiu mondial Felicia Filip. Anul 2001 este cel al unei noi premiere romanesti purtand marca Iris: DVD-ul Digital Athenaeum, care cuprinde filmul concertului inregistrat in data de 27 octombrie 2000, la Sala Palatului, din Bucuresti, precum si imagini rare (din culise, interviuri, montaje din concerte etc.), atat cu membrii actualei componente Iris, dar si cu cei ce au facut parte din formatie de-a lungul timpului. Albumul Matase Alba, lansat in anul 2002, cuprinde 14 cantece, printre care Da, Da, Eu Stiu! - primul single extras de pe album, doua versiuni noi ale celebrelor piese Iris Lumina Zilei si Corabia Cu Panze si, mai ales, propria versiune a unei piese apartinand istoriei muzicii rock - Lady In Black (Doamna In Negru), din repertoriul Uriah Heep. De altfel, Lady In Black beneficiaza de aportul a doi dintre membrii formatiei britanice - Mick Box (chitara) si Bernie Shaw (vocal) -, care au inregistrat aceasta piesa, alaturi de Iris, in Bucuresti, la inceputul lunii august. Tot atunci au avut loc si filmarile pentru videoclipul acestui cantec, cu prezenta muzicienilor britanici. In toamna anului 2003, grupul a lansat un nou proiect de anvergura, intitulat I.R.I.S. 4 Motion, care s-a concretizat printr-un turneu de opt spectacole si un set de patru CD-uri solo ale membrilor formatiei rock. Acestea contin preluari din repertoriul international, precum si cantece compuse de fiecare dintre acestia, foarte dragi lor si care nu au mai aparut pana in acum pe nici unul dintre materialele de studio ale trupei. In acest moment, cei patru sunt: Cristi Minculescu (voce), Valter Popa (chitara solo), Boro (Doru Borobeica, bas), Nelu Dumitrescu (baterie). Este imperios necesar a se mentiona faptul ca Iris detine un portofoliu muzical bogat, un palmares discografic incluzand 16 albume, peste 4.500 de concerte sustinute in diverse turnee, in aproape toate orasele tarii, in fata a peste 8 milioane de spectatori. Zone Records
|
||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||
|
|
Cristi Minculescu Nelu Dumitrescu Valter Popa Dorulet "Boro" Borobeica
|
|||||||||||||||||||||
|
Muzica preistorica Muzica in antichitate Muzica in evul mediu Ars Antiqua Ars Nova Cavalerii trubaduri Renasterea Preclasicismul Clasicismul Romantismul |
|
|||||||||||||||||||||
|
|
|
|
||||||||||||||||||||
|
Copyright © 2002 - 2007 Muzweek.net |
||||||||||||||||||||||