Nelu Dumitrescu

Il cheama de fapt Ioan si este nascut pe 5 noiembrie 1954, adica chiar in ziua in care s-a lansat in Bucuresti albumul Iris 2000. Este membru fondator al grupului Iris.Are un baiat de 16 ani, pe care l-a botezat Lucian Cristian. Lucian, de la primul vocalist al grupului Iris, Lucian Chivu. Al doilea nume este dat, evident, dupa numele lui Cristi Minculescu.

Data nasterii: 5.11.1954
Locul nasterii: Bucuresti.
Starea civila: casatorit cu Georgeta Dumitrescu cu care are un un fiu -  Dumitrescu Lucian Cristian
Activitatea profesionala:
din 1976 - membru fondator al grupului Iris
1980 - 1981 la Rosu si Negru.
Motto: Zambeste! Maine va fi mai rau! - Murphy
Trei calitati: perseverent, comunicativ, familist;
Trei defecte: sinceritate / rabdare / modestie;
Mare consumator de: nervi personali;
Mancare preferata: pui la rotisor
Masina preferata: frantuzesti
Culoare preferata: negru
Muzica preferata: adevarata
Parfum preferat: amar.
Domenii de interes: muzicale / documentare stiintifice.
Autor preferat: Agatha Christie.
Filme preferate: Spartacus si Cidul.
Prietenul ideal: nu exista.
Tinuta confortabila: tricou, adidas si jeans.
Cel mai frumos cadou primit: viata.
Cel mai fericit moment: nasterea baiatului lui.
Cu ce animal v-ati identifica si de ce: calul; va veni batranetea sa ma intrebe unde este tineretea. Toata viata am dus si mai duc inca greutatea formatiei preferata.
Parerea despre politica:  iti da sa mananci cu lingura si iti scoate ochii cu coada.
Cea mai mare dorinta: sanatate; un avion al formatiei Iris; sa-mi vad baiatul implinit.
Despre colegii de trupa: profesionalism, curaj, daruire, devotament si sinceritate. 

Amintiri 

“La scoala a mers bine sau binisor, mai chiuleam de la anumite materii, aveam un lac in apropiere si mergeam acolo sa facem baie. Asta era prin Balta Alba. Am copilarit in trei zone: prima data, langa maternitatea Giulesti, dupa aceea, de la varsta de 8 ani, am stat chiar in Hanul lui Manuc. Acolo locuiau 80 de familii, ne jucam prin piata, alergam, taranii isi tineau la noi in curte fructele, iar noi le spargeam lazile si mancam de pe acolo. In anul 1969 ne-am mutat la bloc, in Balta Alba. Mi-am facut prieteni imediat. Ne urcam pe ghenele de gunoi, chiar acolo era toba mea. Aveam un solist vocal si ne jucam de-a cantatul. Ascultam la Europa Libera,ce se dadea pe vremea aceea. Exista Phoenix pe-atunci. Toti ascultam Hendrix, Purple si cantam acolo,la ghena de gunoi. Urlau vecinii la noi…

Imi cumparam  discuri, costau 200 de lei pe vremea aceea. Unele le stiam, altele nu, dar le invatam repede. Cantam si cu sora mea, ea canta piese de-ale Margaretei Paslaru si eu bateam pe scaun, ea canta cu vocea si eu o acompaniam. Am simtit eu, la un moment dat, ca pot sa bat la tobe, eram asa de sigur ca pot bate… Nu stiu ce era in capul meu. Stiu c-am pus mana prima data pe tobe pe la 16 ani, m-am asezat si am putut sa bat doua ritmuri, doar atat. Simple, fara nici un break, fara nimic. Dupa aceea am mai lucrat intr-un loc, am plecat in armata si cand m-am intors am revenit unde lucram. Si acolo am dat peste Nutu Olteanu si Emil Lechiteanu. Ei aveau un tobosar inaite, dar a plecat, asa ca m-am bagat eu sa cant cu ei. Cantau la club, aveau seri de dans.” (Nelu Dumitrescu)