Hector Berlioz (1803-1869)

Compozitor, dirijor, scriitor si critic muzical francez, Hector Berlioz a avut o contributie importanta in conturarea romantismului francez. Publicul parizian de la inceputul secolului al XIX-lea provenea, in mare, dintr-un mediu neinstruit muzical care, dupa cum afirma Berlioz, “isi astupa urechile cand auzea Eroica lui Beethoven si se emotiona la orice romanta siropoasa”. Contributia acestui muzician consta in promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existenta unor mijloace expresive legate de efecte timbrale, inlantuiri melodico-armonice, liberdimensionarea formelor clasice si apartenenta la programatism. Dezvoltarea orchestrei simfonice vine sa intampine gustul pentru grandios al lui Berlioz, gust care este relevat prin patru tipuri de procedee: forta sonora (muzicianul dorea sa realizeze o orchestra are sa contina 30 de piane), exploatarea efectelor timbrale ultilizand registre largi, divizarea partidei instrumentale si marirea numarului de instrumente si preocuparea pentru stereofonie. Totodata, muzicianul este si autorul lucrarii Tratat de instrumentatie, care prezinta preocupare romanticilor penru timbrul insturmentelor, ca element de exprimare nuantata a sensibilitatilor. Berlioz inaugureaza seria dirijorilor cu bagheta, din secolul XIX. Din punct de vedere compozitional, el creaza lucrari instrumentale cu un program declarat si explicat sau numai directionat de titluri, cu forme noi, care evolueaza dinspre simfonie catre opera.

Creatie

Simfonii: Simfonia fantastica, Romeo si Julieta, Harold in Italia, Simfonia lui iulie, Simfonia funebra si triumfala;
Legenda dramatica Damnatiunea lui Faust;
Un recviem.