Claude Achile Debussy (1862-1918)

S-a nascut la Saint-Germain-en Laye, o localitate din apropierea Parisului, pe data de 22 august 1862, fiind primul copil al sotilor Manuel Achile si Victoria Sofia Debussy, tineri casatoriti debutanti in comertul cu portelanuri. Doua evenimente au fost hotaratoare in devenirea muzicala a compozitorului: mutarea intregii familii la Paris, in 1864, in preajma pictorului Achille Arosa, nasul familiei, care intuind inclinatiile copilului, i-a oferit prilejul inceperii studiilor cu profesorul Cerutti si intalinirea cu Marie Mautte de Fleurville, o fosta eleva a lui Federic Chopin, care a acceptat sa-i dea primele lectii de pian. Gasind in elevul sau un talent de exceptie si cu o evolutie surprinzatoare, aceasta il indruma spre Conservator unde, in acelasi an (1872), este admis, reusind primul, intr-un concurs la care au mai participat alti cinci candidati. In cei 12 ani petrecuti la Conservator, Debussy studiaza solfegiu, armonie, pian si orga. Tot aici, viitorul muzician studiaza operele inaintasilor sai, dar si ale contemporanilor, cautand sa se mentina cat mai departe de influente si sa-si pastreze nealterata personalitatea artistica. Totodata, i se ofera si sansa de a calatori in cateva tari europene. S-a intamplat ca profesorul sau de pian, Marmontel, sa-l recomande Filaretovnei von Meck, mare admiratoare a lui Ceaikovski, care in calatoriile sale estivale era insotita de o numeroasa suita, Debussy devenind "pianistul casei". Grupul celor cinci il fascineaza, dar deocamdata evita utilizarea acestor sugestii in creatia proprie, fiind inca student si, ca atare, trebuind sa se supuna normelor si regulilor. Pianist si compozitor intr-o egala masura, Debussy atrage atentia profesorilor sai prin maniera originala a interpretarilor armonice si prin conceptia sa noua legata de compozitia muzicala. In 1883 participa la concursul pentru Premiul Romei. Prezentand cantata Gladiatorul, Debussy obtine doar premiul al doilea, reusind insa un an mai tarziu sa urce pe prima treapta a podiumului. Ca urmare, in 1885 pleaca la Roma pentru o perioada de patru ani, la Villa Medicis, unde se acomodeaza foarte greu cu ambianta si regimul impus. Aici se familiarizeaza cu muzica lui Palestrina si Orlando di Lasso, fara a se entuziasma prea mult, si il asculta pe Listz. In 1887, nemaiputand suporta atmosfera stagnanta, Debussy se intoarce la Paris. Fiind din ce in ce mai atras de poezia simbolista, cu care a intrat in contact in anii petrecuti la Roma, muzicianul incepe sa frecventeze cenaclurile organizate la Libraria de arta independenta si reuniunile literare organizate de Mallarme. In 1888, Debussy calatoreste la Bayreuth, unde se entuziasmeaza in fata artei wagneriene, dar dupa doar un an revine la inclinatiile sale pentru muzica rusa. Totodata, cu ocazia expozitiei modiale de la Paris, din 1889, are ocazia de a se familiariza cu arta Extremului Orient si muzica javaneza, cu sonoritati de gamelan. In acelasi an este admis in Societatea Nationala de Muzica unde, in 1893, i se prezinta prima lucrare muzicala importanta: Cvartetul de coarde. Astfel, ajunge sa se imprieteneasca cu alti muzicieni francezi ai vremii, printre care Ernest Chausson, Gustav Charpentier sau Eugen Isaye. Anul 1894 aduce prima auditie a poemului simfonic Dupa amiaza unui faun, care ii aduce si consacrarea definitiva in elita creatorilor francezi originali. Ascensiunea sa continua in 1899, cu prima auditie a Nocturnelor pentru orchestra, pentru ca in 1902 sa aiba loc premiera operei Pelleas si Melisande, un triumf care i-a adus celebritatea in intreaga lume. Pe aceeasi linie estetica si stilistica se inscriu si Stampe (1904), Marea (1905), Iberia (1909), Martiriul Sfantului Sebastian (1911) si Preludiile pentru pian (1911 - 1913). Coplesit de evenimentele anilor 1915-1916, Debussy compune mai putin, in maniera sa stilistica observandu-se o usoara tendinta spre clasicizarea limbajului si expresiei, in sensul specificitatii franceze de tip Couperin si Rameau. Tot acum, o mai veche boala, ascunsa de compozitor, incepe sa evolueze ireversibil, aducandu-i sfarsitul, pe data de 26 martie 1918. A fost inmormantat in cimitirul Pere Lachaise, pe ultimul drum fiind insotit doar de cativa prieteni.

 
Cumpara CD-uri cu acest compozitor
 Alte articole cu acest compozitor
Ringtones cu acest compozitor
Logo-uri cu acest compozitor
Bilete la concertul tau preferat