Jean-Philippe Rameau (1683-1764)

Jean-Philippe Rameau este unul dintre cei mai importanti compozitori ai epocii sale, totodata fiind si un reputat teoretician, autor al unui celebru tratat de armonie, aparut in anul 1722. Printre realizarile sale se numara perfectionarea stilului lui Lully in ceea ce priveste opera, introduce dansuri franceze in suita si este autorul basului fundamental - o succesiune de acorduri si cadente care desemneaza regula tehnicii tonale. Este un preclasic al orchestei simfonice, lui apartinandu-i multe dintre efectele timbrale si de orchestratie care vor aduce mai tarziu celebritatea acestui gen muzical. Rameau prefera stilul polifonic imitativ si mult simplificat fata de cel al contemporanilor Bach si Handel. Melodia arpegiata a clavecinului, instrument reprezentativ pentru creatia franceza preclasica, este rafinata si ornamentata. Polemizeaza in asa-numita “cearta a bufonilor” cu admiratorii lui Lully, care ii reprosau ca muzica sa transfora opera intr-un barbarism, opus galanteriei si elegantei opulente, lipsei de probleme, divertismentului pur, dorit de o parte a publicului. Cearta a inceput in anul 1753, in urma reprezentatie la Paris a celebrei opere a lui Pergolesi, numita La serva padrona (Servitoarea stapana). De fapt, disputa era una intre opera traditionala franceza, care aborda in continuare subiecte serioase si cea italiana, care aborda subiecte comice, cunoscuta sub denumirea de opera buffa (opera comica). Raspunzand Scrisorii referitoare la muzica franceza, publicata de Rousseau in anul 1754, Rameau scrie un an mai tarziu Erorile referitoare la muzica din Enciclopedie, in care apara opera traditionala seria.

Creatie:

Opera
Indiile galante, Castor si Polux, Dardanus, Serbarile Hebei;
Suite;
Doua culegeri de piese pentru clavecin;
Tratat de armonie redusa la principiile ei naturale (1722);
Noul sistem al muzicii teoretice - tratat.