Maurice Ravel (1875-1937)

S-a nascut pe data de 7 martie 1875 in localitatea Cibourne, in Tara bascilor, in regiunea extrema a Pirieilor francezi. Tatal sau, Joseph Ravel a fost un inginer inovator, realizatorul unui motor cu combusite interna si al unuia dintre primele automobile. Marice incepe studiul muzicii la varsta de sapte ani, cu Charles Rene, fiind admis, apoi, in 1889, la Conservatorul din Paris, unde studiaza pianul si armonia. Primele compozitii le realizeaza in 1893, sub influenta lui Chabrier si Satie. In 1894, Ravel are revelatia muzicii lui Debussy si evolueaza spectaculos in directia impresionismului, caruia ii ofera noi dimensiuni. Apoi, in 1897 este primit la clasa de compozitie a lui Gabriel Faure, devenind colecg si prieten cu George Enescu. Incearca sa castige Premiul Romei, dar obtine doar premiul al doilea. Intre 1901 si 1905 incearca de patru ori, ultima data fiind respins, nefiindu-i permis sa concureze, cu toate ca era un muzician consacrat. Tot acum este nevoit sa paraseasca bancile Conservatorului, fiindca implinise deja 30 de ani.

Admirandu-i pe Charbrier, Debussy si Satie, Ravel adauga creatiei sale noi lucrari, in ciuda faptului ca publicul si criticii nu sesizau inca adevarata dimensiune a talentului sau. Celibatrar convins si iubind muzica cu o pasiune mereu crescanda, Ravel compune neintrerupt si lupta pentru arta sa. Apar lucrarile Ma mere L'oie, Istorii naturale, Rapsodia spaniola, Ora spaniola (1907), Valsuri nobile si sentimentale (1911), Daphnis si Chloe (1912), si Trio (1914). Doar razboiul ii intrerupe activitatea, din 1915 pana in toamna lui 1917 fiind angajat in armata, de unde a fost reformat. In anii care au urmat primei confruntari mondiale apar compozitiile Mormantul lui Couperin (1917), Valsul (1920), Copilul si vrajitoriile (1925), Sonata pentru pian si vioara (1927) si Boleroul (1928), dupa care, pana in 1931, nu mai compune nimic. In aceasta perioada efectueaza un lung turneu in SUA si Canada, unde asista si interpreteaza cateva lucrari proprii si primeste titlul de "Doctor honoris cauza" al Universitatii din Oxford.

Perioada urmatoare a vietii lui Ravel este marcata de suferinta unei maladii incurabile. Incepand din 1931, Ravel simte unele tulburari locomotreice, interzicandu-i-se eforturile intelectuale si recomandandu-i-se odihna indelungata. Nu rezista insa si, in 1931, raspunzand solicitarii pianistului austriac Paul Wittgenstein, compune Concertul pentru mana stanga, caruia ii adauga un al doilea - Concertul in sol major. Urmeaza, apoi, in 1932, o noua calatorie de concerte, in calitate de dirijor si pianist al propriilor lucrari, in Europa de Est, dupa care, in 1935 intreprinde totusi o lunga calatorie de refacere, in Africa de Nord. Din pacate, semnele paraliziei progresive devin tot mai ingrijoratoare, astfel ca, in 1937, este supus unei interventii chirurgicale pe creier, careia nu-i rezista si, cateva zile mai tarziu, pe 28 decembrie, moare, fiind inmormantat in cimitirul Levallois.

Creatia
miniaturi vocale, printre care si ciclurile Istorii naturale, Cinci melodii populare grecesti, Cantece populare, Doua melodii evereiesti sau Trei poeme de Stephane Mallarme;
muzica pentru pian: Serenada groteasca (1893), Pavana pentru o infanta moarta (1899), Jocuri de apa (1901), Sonatina in fa diez minor, (1905), Suita Oglinzi (1905), Gaspard al noptii (1908) etc.;
muzica instrumentala de camera: cvartetul de coarde in fa major (1903), Sonata pentru pian si violina (1927), Introducere si alegro pentru harpa, cvartet de coarde, flaut si clarinet (1906), Trio in la (1914), Sonata pentru violina si violoncel  si Cantecul de leagan (1922);
muzica simfonica si concertanta: Seherazada (1898), Rapsodia spaniola (1907), Valsul (1920), Tzigane (1924), Bolero (1928), Concertul pentru mana stanga si Concertul in sol major (1931);
muzica de opera si coregrafica: Ma mere L'oie, Ora spaniola (1907), Valsuri nobile si sentimentale (1911), Daphnis si Chloe (1912), Mormantul lui Couperin (1917), Vals (1920), Copilul si vrajitoriile (1925) si Bolero (1928).