|
|
|
|
 |
Diferenta dintre a fi si a
parea
Ei, bine, iata un subiect care, la prima vedere, pare putin deosebit
de ceea ce am abordat pana acum. Cu toate acestea, nu am de gand sa incerc
sa fac o mica divagatie spre asa numita filosofie de doi bani, ci doresc sa
ma refer doar la un singur aspect al acestei probleme. Si anume, statutul de
vedeta pop. |
|
|
Cumpara CD-uri cu acest artist |
Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, in America s-a incetatenit
obiceiul unei atitudini aparte fata de muzicanti si artisti, in general. In
prima jumatate a secolului XX, o data cu aparitia radioului si a filmului
mut, aceasta tendinta s-a accentuat. Interpretii si actorii vremii aveau un
statut social, numit “de vedeta”. Ei erau mai tot timpul in atentia
publicului si a presei, traiau boem, in stil mare, multi fiind recunoscuti
in locurile publice. |
Alte editoriale de acest
autor
|
|
Ringtones cu acest artist |
|
Logo-uri cu acest artist |
|
Bilete la concertul tau preferat |
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta categorie
a devenit din ce in ce mai elitista, formand aproape o casta. Satisfactiile
materiale erau, si ele, din ce in ce mai mari. Rezultatul a fost ridicarea
pe un piedestal extrem de invidiat a tuturor persoanelor publice, fie ei
actori, muzicieni, politicieni, s.a.m.d. Astfel, pe cat erau de invidiati
pentru statutul social pe care il detineau, pe atat pareau de neatins. Ideea
preconceputa ca starurile trebuiau sa arate intr-un anumit fel, sa se
imbrace intr-un anume stil si sa afiseze un lux opulent, a facut ca, foarte
repede, omul obisnuit sa accepte ca fireasca inaccesibilitatea vedetelor.
Aceasta atitudine se manifesta, in ziua de azi, si pe meleagurile patriei
noastre. Ii vedem tot timpul la televizor, in clipuri, sau la stiri, dar nu
indraznim decat prea rar sa ne gandim ca unul dintre acesti oameni ar putea
sa
treaca intr-o zi pe langa noi, pe strada. Si totusi se intampla. Si,
de fiecare data, ramanem surprinsi. Afirmatii gen “Nu as fi crezut niciodata ca
… “ se aud destul de des.
De aceasta mentalitate, pe care din pacate, si eu am capatat-o, mi-a fost dat sa
ma lovesc in urma cu doar cateva zile. Astfel, am avut ocazia sa ma aflu in
aceeasi incapere cu cateva vedete ale muzicii usoare romanesti, mai precis, cu
cei trei Demmo, cu fetele de la Sexxy, Camioane’n Multime si Cristina Rus, de la
Blondy. Si… ce mare surpriza! Nu era nici o urma de atmosfera elitista. Cu
aceasta ocazie, am avut placerea sa constat ca aveam in fata mea oameni normali,
cu calitati si defecte, cu micile lor imperfectiuni, dar frapant de reali si de
calzi. Absolut nici unul dintre acestia nu a afisat o imagine publicitara in
momentul in care m-am prezentat, ba dimpotriva, au fost foarte degajati, ca si
cand ar fi vorbit cu un vechi prieten. Si daca Anamaria, George si Vik nu fac
nici un secret din faptul ca ei doresc sa fie naturali, surpriza realmente
placuta a fost Cristina Rus.
Dorind sa ma prezint, i-am spus numele meu si revista pentru care scriu. Moment
in care ea a exclamat: “Am auzit de voi!”. De unde? m-am intrebat eu. “De la
sora mea, a venit raspunsul. Ea va citeste”. Si imi aduc aminte cat de uimit am
ramas. Sora Cristinei Rus, de la Blondy, ne citea…
Si, in fond, de ce nu. De ce sa nu aiba dreptul si Cristina Rus sa fie un om, o
anonima? De ce sa nu aiba o sora care sa fie o persoana absolut normala? Si de
ce sa ma mir ca ne citeste? Ca doar o mai fac si alte cateva mii de oameni. Da,
dar ea este sora Cristinei Rus.
Asa ca stau si ma gandesc ca ar fi mai simplu si mai normal daca
acesti oameni nu ar mai fi constant inaltati pe piedestale. Pentru ca,
in fond, nu sunt decat oameni obisnuiti, care practica o meserie. Ca noi toti.
Si daca unii lucreaza la birou, altii fac agricultura sau, stiu eu, piloteaza
avioane, ei urca pe scena. Dincolo de actul de creatie, este tot o meserie. Si
inca una extrem de frumoasa, care nu este tocmai usor de facut si la indemana
oricui.
Mircea Iliescu
|
|
Arad
