Muzweek.net: Editorial - Costul capului plecat

	Costul capului plecat A lingusi = vb. tranz. si refl. a cauta sa castigi bunavo-inta cuiva prin atitudini si vorbe magulitoare, prin laude exagerate, a flata, a maguli; fam.: a peria.

Cumpara CD-uri cu acest artist		Cam asa suna definitia din DEX a subiectului din aceasta saptamana. Si as putea adauga ca este una blanda, avand in vedere echivalentul care imi vine in minte, in acest moment, al respectivului verb. Ceea ce este explicabil, avand in vedere ca editia din care am citat este tiparita tocmai in 1979, o perioada in care lingusirea era o politica de stat iar lingusitul o slujba bine rasplatita. Din pacate, cei douazeci si de ani care au trecut de atunci nu au reusit sa schimbe nici sensul acestui verb si nici rasplata pentru utilizarea lui.
Alte editoriale de acest autor
Ringtones cu acest artist
Logo-uri cu acest artist
Bilete la concertul tau preferat

Si cum DEX-ul nu poate fi modificat decat poate de Academia Romana, desi cred ca ar fi ilar ca lingusirea sa ajunga sinonim, de exemplu, cu a spune adevarul, cred ca ar trebui sa incercam sa schimbam mentalitatea.

Daca privim si din alt punct de vedere, ne vom da seama ca, intr-adevar, DEX-ul nu se insala! Chiar daca reflexivitatea verbului cu pricina imi provoaca unele indoieli, recunosc ca sunt pe de-a intregul de acord cu tranzitivismul lui. Notiunea care poate fi extrapolata, cu putina ingaduinta din partea cartura-rilor si a domniilor voastre, spre cea de tranzit. Lingusitul are de-a face din toate punctele de vedere cu limba, organ gustativ, macar prin insasi alcatuirea cuvantului in sine. Banuiesc ca intelegeti cu totii la ce se refera celelalte conotatii, care converg pentru binele subiectului care linguseste si marirea celui lingusit.

De unde a pornit, totusi, aceasta dizertatie, de altfel voit exagerata, dar destul de adevarata cat sa cadem de acord asupra ei? Nu cu mult timp in urma, atentia mi-a fost atrasa de un coleg de breasla mai varstnic care, prezent fiind la un eveniment destul de pretentios, a abordat o trupa pop ("nu spui care"), cu rugamintea de a obtine informatii pentru un articol. Si atat s-a rugat si milogit respectivul, incat a ajuns efectiv sa implore, "ca sa aiba si el de un articol". Cu greu, trupa s-a indurat si i-a aruncat sarmanului cateva faramituri.

Intamplarea a avut loc in imediata mea apropiere si a starnit o reactie surprinzatoare, cineva spunandu-mi sa ma uit si sa invat de la bizarul personaj. Am ramas siderat de neobisnuitul indemn, intrebandu-ma daca nu cumva am auzit gresit. Dar nu, era adevarat. Argumentele au fost ca respectivul a obtinut o povestioara oarecum interesanta, pe care o putea scrie. Nefericitul de mine a avut proasta inspiratie sa replice ca mostra de milogeala la care tocmai asistasem nu se numeste jurnalism, dar raspunsul a venit prompt: a obtinut un articol.

Problema in discutie este, in realitate, ca si in aceasta profesie exista un cod deontologic, pe care trebuie sa il respecti. Iar una dintre legi spune ca ziaristul trebuie sa isi exercite meseria cu demnitate. Se poate obtine un interviu sau o povestioara fara sa te injosesti. Pentru ca odata injosit, vei ramane o fiinta obscura, condamnata pe vecie sa se tarasca la picioarele vedetelor, dependenta de bunul plac al acestora. Pe de alta parte, neplecandu-ti capul, ai sansa de a vedea ce fel de oameni sunt cei carora li te adresezi.

Rezultatul acestei discutii a venit doar peste cateva minute. Un alt grup pop, de care eram interesat, a ajuns la respectivul eveniment, iar eu am incercat sa obtin un interviu. Dupa ce, initial, am fost respins destul de elegant, dar arogant, am considerat ca ar fi bine sa incerc sa rezolv mai tarziu si m-am retras in liniste. Observand gestul meu, componentele trupei au reactionat imediat, invitandu-ma langa ele si oferindu-mi toate informatiile de care aveam nevoie.

Asadar, respectul de sine a functionat si, fara sa ma caciulesc, am obtinut mult dorita poveste. Si acest lucru doar pentru ca am stiut cine in slujba cui este de fapt.

Ca urmare, se constata ca aceasta postura are doua ipostaze distincte: ori obtii ceea ce doresti, ori nu. Oricare dintre acestea iti aduce un castig. Daca in primul caz este lesne de inteles de ce, al doilea este putin mai intortochiat, ca gandire. In principiu, ideea este ca daca te situezi in nefericitul caz de a fi refuzat sau tratat neelegant, ai oricum o poveste de spus, dar nu despre ceea ce ai dorit sa scrii, ci despre faptul ca NU AI ce sa scrii. Prezinti cazul, desfasurarea si deznodamantul lui si... ai un articol! In orice caz, momente de acest fel sunt extrem de rare dar, culmea, mult mai gustate de cititor, care doreste de cele mai multe ori sa gaseasca un subiect picant anuntat de un titlu pe masura. Totul este sa stii cum sa prezinti articolul respectiv, astfel incat sa nu intreci limita dintre bunul simt si mojicie.

Mircea Iliescu