Muzweek.net: Editorial - Muzica adevarata: mai mult concept decat realitate

	Muzica adevarata: mai mult concept decat realitate Zilele trecute am simtit nevoia sa ascult multa muzica prost-zis veche. Ma refer la evergreen-uri, cantece care au dat tonul unei epoci, fie ea a anilor ’50, ’60, ’70 sau ’80. Trebuie sa va spun ca, pentru mine, aceasta muzica are un parfum aparte si, bineinteles, multe amintiri.

Cumpara CD-uri cu acest artist		Dar nu in genul unei nopti de vara sau al unei seri romantice, ci mai degraba imi ofera senzatia acelor ani in care Beatles-ii erau un fenomen sau chiar a unui sarman saxofonist care isi varsa oful la un colt de strada, undeva in New York. Cei care ma cunosc sau realizeaza ca datorita varstei mele, de altfel destul de frageda, nu am trait acea perioada ar putea sa se intrebe daca nu cumva mi-am pierdut mintile.
Alte editoriale de acest autor
Ringtones cu acest artist
Logo-uri cu acest artist
Bilete la concertul tau preferat

Si totusi nu. Nu prea vad cum as putea explica cuiva senzatia ciudata pe care o am in momentul in care ascult, de exemplu, un album cu Nat King Cole, desi mie mi se pare simplu si firesc. Imaginati-va ca s-a lasat seara, stati intinsi pe o canapea si inchideti ochii. Si, dintr-o data, muzica va patrunde in urechi usor, de-abia simtita si, ca prin minune, va treziti intr-o camera mobilata ca acelea din filmele vechi. Si va ganditi: “Ce vremuri erau atunci…” .

Cam asta incerc eu sa gasesc de fiecare data cand ascult o piesa sau un album nou. Este ca un fel de furnicatura care te cuprinde din talpi si pana in varful capului. Si ce este interesant e ca fiecare melodie are propria ei poveste. Din pacate, acest lucru mi se intampla atat de rar cand ascult muzica din zilele noastre. De cele mai multe ori nu gasesc nimic care sa ma emotioneze, sa atinga acea corda sensibila si sa o faca sa vibreze. Cele mai multe piese par masinale, ca si cand ar fi fost compuse de mici robotei pentru alti mici robotei. Dar nu cred ca acesta este rezultatul muzicii facute pe calculator, pentru ca daca ascult un cantec rock, de exemplu, obtin aceeasi lipsa afectiva. Probabil ca problema se afla undeva la nivel emotional. Nu stiu cati dintre voi ati observat duritatea si violenta muzicii actuale. Piesele nu mai au povesti, ci doar efecte computerizate. Lumea, in goana ei nebuna dupa inavutire si preamarire, a uitat de blandete, de mangaiere si de alinare. Acest lucru se vede si in cantece. Desi odata se spunea ca muzica este facuta ca sa ofere un confort psihic si emotional, tot ce asculti in ultima vreme este agasant. La orice post de radio si de televiziune se difuzeaza piese care te agreseaza, fie verbal, fie sonor, de la concerte pleci cu mainile la urechi, dupa ce toata seara nu ai deslusit decat un “minunat” zgomot de fond, iar pe strada nu intalnesti decat sonoritati cotidiene greu e suportat.

Ceea ce este mai grav insa e ca, atunci cand iesi in strada, poloarea sonora generata de masini si locuitori a inceput sa fie mult mai usor de suportat decat programul unui radio comercial. Si atunci cum sa mai visezi daca visurile tale sunt cosmaruri sonore si cum sa nu fii stresat atunci cand tot ceea ce te inconjoara te supune unui asediu constant? Poate ca ar trebui sa ne gandim ca muzica, inainte de a fi o industrie si o afacere, este un medicament sufletesc, de care cu totii avem nevoie pentru a putea infrunta ziua de maine. Si atunci poate ca veti visa si voi, asa cum eu inca ma incapatanez sa o fac. Voi incheia aici, dar nu inainte de a va ura vise placute!

Mircea Iliescu