Muzweek.net: Editorial - Cu pasi de melc - o dizertatie scurta cat cornul bouresc

	Cu pasi de melc - o dizertatie scurta cat cornul bouresc Melc, melc, codobelc... Stati linistiti, nu am dat in mintea copiilor si nici cu psihicul nu am probleme, desi se pare ca, in ultima vreme, imaginatia mea o ia tot mai razna. E de la stres. Si cand toate se aduna si ti se pare ca nu vei mai ajunge niciodata sa ai parte de un moment de odihna, incepe sa te deranjeze pana si cele mai putin observabile amanunte.

Cumpara CD-uri cu acest artist		La mine se manifesta acest sindrom printr-o percepere mult mai atenta a felului in care se deplaseaza oamenii. Banuiesc ca niciodata nu v-a trecut prin cap ca ati putea sa fiti vreodata deranjati de modul in care merg oamenii pe strada, in jurul vostru. Ei bine, eu am cam ajuns la limita rabdarii. Prea multa lume face acest lucru fara sa se uite in dreapta sau in stanga, iar numarul celor care nu pot sa decida in ce directie doresc sa porneasca creste din ce in ce mai alarmant.
Alte editoriale de acest autor
Ringtones cu acest artist
Logo-uri cu acest artist
Bilete la concertul tau preferat

Cel mai neplacut mi se pare atunci cand tu mergi linistit pe trotuar si, deodata, iti taie calea te miri cine, fara sa se uite daca da peste tine sau sa aiba motive de ingrijorare ca te-ar fi calcat sau impins. Acestia sunt oamenii cu ochelari de cal, supranumiti si oamenii-program. Pe ei nu ii intereseaza obstacolele care le apar in fata si stiu doar ca trebuie sa ajunga in locul x, prin executarea unui traseu prestabilit. Noi, ceilalti, avem obligatia de a ne da la o parte.

O alta categorie semnificativa sunt indecisii. Sunt foarte usor de recunoscut pe strada, pentru ca sunt o ingemanare de betivi cu roiuri de insecte. Par sa fie vesnic in cautarea unui echilibru al formei lor bipede, dar niciodata nu stii in ce parte o vor apuca, in urmatoarea secunda. A treia categorie este cea a melcilor. Acestia au prostul obicei de a lasa impresia ca se afla intr-o vesnica promenada. Si ei sunt o pacoste pentru omul normal, pentru ca au obiceiul de a-si face aparitia exact acolo unde este aglomeratia mai mare. Sunt cunocuti si pentru faptul ca, desi sunt perfect capabili de a se deplasa individual, de cele mai multe ori coexista in grupuri care se tin de mana sau de brat, formand un lant viu care se intinde pe toata latimea trotuarului. Nu te lasa sa treci printre ei, caci sunt bine sudati, si te obliga sa devii autovehicul, adica sa te deplasezi pe carosabil. In sfarsit, ultimii, dar si cei mai periculosi, sunt staticii. Acestora le face mare placere sa se opreasca in mijlocul trotuarului, pentru a admira cate ceva. De obicei, gestul se petrece brusc si in cea mai mare aglomeratie cu putinta. Sunt foarte periculosi pentru ca, pe langa faptul ca iti destabilizeaza echilibrul fizic, mai sunt si foarte artagosi. Astfel, daca se intampla sa nu te poti opri la timp si te lovesti, inevitabil, de ei, te admonesteaza foarte aspru, printr-o fraza de genul: “Ce faci domnule? Dumneata nu te uiti pe unde mergi? Ce, nu ai tot trotuarul la dispozitie? Nu va mai ajunge, domnule! Incredibil! Nici pe aici nu mai te lasa sa mergi!”

Si uite asa am ajuns sa cunosc atat de bine acest aspect, incat pot sa ghicesc anumite caracteristici ale unei persoane, numai din felul in care aceasta se deplaseaza pe strada. Pot sa spun care dintre cei din jurul meu este egoist sau un mare altruist, care este destept sau, dimpotriva, care este increzut sau nu.

In concluzie, daca cumva v-ati identificat cu vreuna dintre categoriile prezentate mai sus, as aprecia daca ati incerca sa fiti mai atenti cu cei din jurul vostru, atunci cand mergeti pe strada. Totusi, daca sunteti de acord cu mine si resimtiti aceleasi frustrari cand va deplasati pasnic pe trotuare, va reamintesc ca, in cele mai multe cazuri, nu cantitatea conteaza, ci calitatea. Asa ca, la drum! Bineinteles, cu pasi de melc, melc, codobelc...

Mircea Iliescu