Muzweek.net: Editorial - Muzica nu s-a nascut in anii ’70

	Muzica nu s-a nascut in anii ’70 ... spre deosebire de ceea ce cred multi dintre asa-zisii compozitori autohtoni din tanara generatie. Cu toate ca mai toti afirma sus si tare ca in ziua de azi muzica nu se mai poate face fara computer, trebuie sa ii dezamagesc: exista si alte alternative! Altfel, ar trebui sa presupunem ca primele cantece s-au nascut in anii ’70.

Cumpara CD-uri cu acest artist		Se spune ca muzica s-a nascut inainte de aparitia primelor sunete articulate. Preocupare ancestrala, obiceiul de a canta a aparut in lantul evoutiei umanitatii aproape in acelasi moment cu sunetul primordial. Cu toate ca la inceput avea caracter ritual si adesea nu era decat o succesiune ritmica primara cu caracter sincretic, muzica a devenit repede o modalitate de divertisment, de socializare. Practic, primul instrument a fost natura. De la fosnetul copacilor si susurul raului pana la bucata de lemn sau piatra a fost doar un pas.
Alte editoriale de acest autor
Ringtones cu acest artist
Logo-uri cu acest artist
Bilete la concertul tau preferat

Imediat ce a descoperit ca in urma lovirii, lemnul sau piatra „suna”, omul preistoric a inventat arta compozitiei. Incet-incet, instrumentele s-au dezvoltat, iar timbrurile muzicale au capatat o varietate extraordinara. Abia atunci s-au nascut calculatorul si suntele sintetizate.

Si totusi, in plina era a tehnologizarii si robotizarii, exista artisti care au ramas sa reprezinte muzica primordiala. Sa nu va imaginati ca este vorba de cine stie ce vedeta... Doar de oamenii simpli, cunoscuti sub numele de lautari. Zilele trecute am vazut la televizor povestea lui Napoleon, un lautar ursar dintr-un sat uitat de lume. Iar daca cineva mai avea nevoie de o dovada ca arta populara nu este altceva decat o exprimare peste milenii a trairilor de la inceputurile umanitatii, Napoleon este exemplul viu. Cu tot amuzamentul de rigoare legat de numele copiilor sai - Indonezia, Securitatea sau Lovela -, am ramas inmarmurit de bogatia culturala pe care, fara sa vrea, lautarul anacronic o ofera. Imaginati-va un biet taran, trecut de prima tinerete, stand calare pe un butoi, pe care il loveste cu lingura sau piatra. Acesta este ritmul. Mai departe, acesta este imbracat intr-o haina melodica izvorata chiar din gura artistului. Fie ca este doar acompaniament sau mesaj poetic, aceasta demonstreaza pe deplin oralitatea creatiei populare, marea majoritate a pieselor fiind improvizate pe loc. In plus, simtul lui estetic l-a impins catre o concluzie incredibil de simpla, dar fantastic de bine sintetizata: el canta muzica lautareasca, care are radacini ancestrale, in arta veche, nu manele, pentru ca acestea au influente orientale!!!

Daca l-ar auzi pe lautarul Napoleon, toti artistii si compozitorii romani ar fi cu siguranta invidiosi. Pentru ca el bate ritmul mai bine ca baietii de la Sistem, „rapaie” mai abitir ca BUG Mafia si Parazitii si are muzica de petrecere mai ceva ca „maestrii” Guta si Minune. Cu siguranta am ramas stupefiat in momentul in care l-am auzit pe ursar cantand ceva ce semana izbitor cu hip-hop-ul zilelor noastre. Si de abia atunci am realizat: de fapt, acest stil inventat, spune lumea, de populatia de culoare care traieste in ghetourile americane, nu este decat o varianta masurata a ritmului parlando-rubato, caracteristic folclorului tuturor popoarelor, fara exceptie! De aici si explicatia de ce muzica hip-hop a prins peste tot in lume: pentru ca o avem in sange! Stramosii nostri au cantat-o si, involuntar, ea exista in constiina proprie a fiecaruia dintre noi.

Muzica nu este noua, ci foarte veche. Nimic nu se mai descopera acum, totul se dezgroapa. Singurele noutati sunt mijloacele cu ajutorul carora muzica este realizata in zilele noastre. Si chiar daca pentru tinerii nostri aspiranti muzicieni, generatia trecuta de compozitori nu reprezinta decat „fosile”, sa nu uite ca in timp ce acestia au lucrat si lucreaza cu note si sunete, ei folosesc doar oscilatii si perioade. Nici macar timbruri, doar electroni. Asadar, muzica nu s-a nascut in anii ’70. Ea este veche de cand lumea. Iar daca unii ca Beatles, Armstrong sau Beethoven au reusit sa o practice fara sa simta nevoia unui computer, inseamna ca micul Mozart, asa cum s-au grabit incultii si lingaii sa-l proslaveasca pe liderul acestei generatii de epigoni, nu este altceva decat un simplu ingineras. Caci marele Mozart compunea sonate la varsata la care „Mariusica” nu stia nici macar sa scrie... Iar pianul nu ii trezea mai multe amintiri decat acidul salicilic...

Mircea Iliescu